|
Lady GaGa a ajuns unde este acum datorita drogurilor |
|
|
|
|
|
Friday, October 8 2010
Lady GaGa este priceputa in a-si vinde imaginea chiar si cand nu face nimic, fiind cea mai controversata cantareata a momentului. Vedeta a mai marturisit ca inspiratia ei se datoreaza drogurilor.
In anul 2005 a inceput sa foloseasca substantele ilegale, dupa ce a renuntat la un curs de muzica la New York University, solista "Poker Face" a spus ca acest lucru i-a facut bine creativitatii sale.
"Folosind drogurile mi-am dat seama de arta pe care vreau să o fac şi am fost inspirată. Unii oameni găsesc inspiraţia în locuri întunecate. Cred că eu sunt unul dintre aceştia. Ceea ce m-a făcut mereu diferită era că, dacă luam droguri, făceam şi muzică. Nu o făceam doar pentru droguri", a declarat starul.
Pe numele ei real Stefani Germanotta, aceasta a mai dezvaluit faptul ca mama ei Cynthia, nu i-a inteles nevoia ei de droguri si era chiar nelamurita la inceputurile ei muzicale."La început cântam în bikini de piele făcuţi de mână, vorbind despre sex oral, Andy Warhol sau heavy metal.
Mama mea era ca şi cum: «Ţi-ai pierdut minţile». Luam droguri, îmi pierdusem controlul. Dar nu am mers niciodată prea departe să iau o supradoză sau orice altceva", a declarat artista.
Cu toate acestea, Lady GaGa spune că nu mai are nevoie de droguri. "Odată ce deschizi această uşă, rămâne deschisă pentru totdeauna. Oamenii care pretind că au nevoie de droguri ca să fie creativi spun prostii.
Nu sunt vreo puicuţă de pe drum care se droghează şi se culcă în fiecare noapte cu bărbaţi. Mă trezesc, îmi beau cafeaua şi pun mâna pe telefon ca să vorbesc cu regizorul de creaţie despre următorul meu videoclip", a mai completat cântăreaţa.by fw editor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|